The Gigante Jumper: cel bun, cel rău și cel urât
De Fernando Santos
Le-am dăruit câte un Gigante tuturor prietenilor apropiați. Toată lumea are unul, în afară de mine. Tocmai îmi făcusem o geantă tote pentru laptop, se răcea, și am hotărât că, în loc de un cardigan, vreau un pulover. Ce a ieșit la capăt e cel pentru care acum mă opresc străinii pe stradă. Ce nu văd ei sunt patru reluări de la zero, o mânecă ce n-a mers, două gulere pe care le-am desfăcut, o culoare de care partenerul meu m-a convins să renunț și cusăturile pe care juram că nu le voi face niciodată. Asta e toată povestea, cu fotografiile pe care le-am făcut pe parcurs.
Cel bun
N-am pornit de la un desen. Se întâmplă să ador amestecurile noastre de merinos, așa că urma oricum să vină din familia asta. Pastel Rainbow are mentă, unt, piersică, azur și lămâie într-un singur fir. Planul, cât a existat, nu mergea mai departe de atât: o bandă de-a curmezișul pieptului, manșetele și gulerul într-o singură culoare uni, iar culoarea aceea luată din interiorul amestecului. Am încercat mai multe.
Sunt designer grafic. Culoarea e partea meseriei la care mă pricep cel mai bine și dintotdeauna am crezut că lavanda e culoarea mea. Partenerul meu credea că e prea feminină. Așa că m-am mulțumit, fără tragere de inimă, cu verdele închis de pădure și am mers mai departe.
Cel rău
Am tricotat fața și spatele în lâna Gigante obișnuită, lâna netorsă din care e făcut fiecare cardigan, cu banda în verde de pădure. Încă fără guler, fără mâneci. Și era greșit. Nu tricotatul: lâna. Un pulover are nevoie de cădere și de mișcare, iar ăsta stătea singur în picioare. O armură. Grosimea care face un cardigan e pur și simplu prea mult pentru o haină care trebuie să atârne pe corp și să se miște odată cu el.
L-am desfăcut. L-am tricotat din nou. L-am desfăcut și pe ăla. De patru ori, și undeva pe drum despicam firul în patru, și lâna odată cu el, și deodată s-a făcut lumină. În design avem o regulă mai presus de toate celelalte: forma urmează funcția. Forma nu se potrivea cu funcția unui pulover, deci forma trebuia să se schimbe. Lâna netorsă care vine de la filatură e groasă de aproape un inch și imposibil de lucrat până nu e îmblânzită, iar îmblânzirea ei e prima treabă la fiecare pachet pe care îl vindem (există o postare întreagă despre asta). Așa că de ce să n-o despic încă o dată? Tot superbă, tot Gigante, cu ochiuri mai mici, potrivite pentru un pulover. Am încercat și așa s-a născut Gigante Junior.
Gigante Junior pe andrele, înfășurat în ghem și tricotat în corp. Despicatul e migălos. Răsucirea de la filatură face ca cele două jumătăți să se înfășoare una în jurul celeilalte, iar lâna netorsă despicată se rupe dacă te grăbești, așa că fiecare ghem e despicat de mână și înfășurat încet. E o bătaie de cap. Puloverul merită. Și până să fie corpul tricotat din nou, dispăruse și verdele, iar lavanda ieșise din nou din sertar. În clipa în care am văzut banda pe corp, am știut că primul instinct fusese cel bun.
Lâna despicată mi-a dat ceva la care nu mă așteptam: libertate. Cardiganele le tricotez cu degetele. Gigante Junior m-a readus la andrele și m-am împrietenit din nou cu tehnici pe care nu le mai atinsesem de mult. Creșteri din ochiul pe față și din ochiul pe dos. Patent unu pe unu pentru tivuri. Și lucruri care nu țin deloc de tricotajul gros, cum ar fi cusătura invizibilă (mattress stitch) pentru cusăturile laterale, pe care lâna mare pur și simplu nu o permite.
Odată ce corpul a ieșit cum trebuie, au luat-o razna mânecile. Am ridicat ochiuri de jur împrejurul răscroielii și am tricotat în jos, în rotund, iar prima variantă a fost prea îngustă. Gros și îngust nu merg împreună. Nici a doua n-a mers. A treia oară i-am dat mânecii lățimea de care avea nevoie, am lăsat-o să se umfle și am strâns-o într-o manșetă lungă, simplă, în Lavender. Asta e mâneca din model.
Cel urât
Gulerul. L-am făcut întâi în Lavender, o bandă în patent cu cusăturile Eggshell de jur împrejur. Arăta gros și arăta greșit. L-am desfăcut și am încercat din nou, patent Lavender pe corpul terminat. Tot greșit. Un guler întreg în Lavender îți trage privirea în sus, departe de bandă, iar banda e rostul puloverului.
Gulerul unu, gulerul doi și cel care a rămas. Soluția a fost să lucrez gulerul în patent din amestec și să trec la Lavender doar pentru închiderea ochiurilor, ca să ai o singură linie subțire de culoare acolo unde atinge pielea, și nimic mai mult.
Apoi a venit momentul în care puloverul era gata și nu-mi plăcea. Corpul gata, mânecile puse, gulerul cum trebuie, și arăta plat. Neterminat. L-am pus pe masă și m-am uitat lung la el.
Nu plănuisem niciodată cusăturile. De fapt, hotărâsem să nu le fac. Întrebarea pe care o primesc mai des decât oricare alta, la fiecare postare și în fiecare mesaj, e de ce nu arăt cusăturile așa cum o face orice pulover mare și gros, și știam de ce n-o făceam: o designeriță și-a făcut din cusătura asta semnătura, iar eu nu voiam să copiez munca nimănui. Apoi m-am gândit la adidași. Adidas, Nike, orice brand sportiv de pe pământ folosește același limbaj, dungile, bifa, talpa, și nimeni nu-i spune copiere. Te poți inspira dintr-un limbaj fără să copiezi munca cuiva. Așa că am luat un ac mare, bont, și o bucată de Eggshell.
Avea nevoie de crem. Puloverul a devenit puloverul abia în ultima după-amiază.
De-a lungul marginii de sus și de jos a benzii. Un inel în jurul fiecărei manșete. O spirală în jurul tivului, care urmează rândurile pe dos. Mi-a luat o după-amiază și a schimbat totul.
Cusăturile care încadrează banda și înconjoară manșetele, cusăturile de aproape și spirala din jurul tivului, văzută din spate.
Puloverul
Mi-a luat între 25 și 30 de ore pe andrele, și asta în timp ce încă îl descifram. Cântărește cam două kilograme și jumătate. Banda e doar pe față, așa că spatele rămâne în întregime din amestec. Și oamenii mă opresc din cauza lui. Nu prieteni care vor să fie drăguți: străini, pe stradă, care întreabă de unde e.
Așa că l-am scris. Trei mărimi, de la S la L, fiecare ochi pus în diagramă, iar lâna deja împărțită și făcută ghem, pentru că nu am de gând să-ți cer să faci partea migăloasă. Modelul vine în kit, cu Gigante Junior, iar dacă preferi să sari peste andrele, ți-l tricotez eu aici, în Worthing. Lavender a fost culoarea mea de la bun început.
O singură rezervă, și o spun serios. Un pulover Gigante este considerabil mai migălos și mai greu decât un cardigan Gigante. Nu spun că cardiganele sunt ușoare, dar aici, pentru început, ochiurile sunt mai mici, lucrezi pe andrele, nu cu degetele, și e multă tehnică în plus: mâneci din ochiuri ridicate, creșteri, elastic, cusătura invizibilă (mattress stitch), împunsăturile înainte. Dacă ai tricotat un cardigan cu noi, corpul ți se va părea familiar, iar restul e în model, pas cu pas. Dacă nu, începe cu un cardigan.
Și nu am terminat cu Gigante Junior. Sunt atât de mulțumit de ea încât lucrez la o linie de căciuli din ea. Modelul există și îl testez în amestecuri și în culori uni. Urmărește ce urmează.
Citește mai departe
Despărțirea lânii netoarse pentru tricotajul gros: binele, răul și scamele
Jumătatea de oră de pregătire manuală din spatele fiecărui ghem din lâna noastră. Gigante Junior începe aici.
Citește în continuare →
